Close

Cum să realizați amenajări de standuri expoziționale de succes

O expoziție presupune mulți bani și muncă și este important să vă prezentați compania în cea mai bună lumină, deoarece acesta este unul dintre motivele pentru care participați la o expoziție. Conceptul de amenajări de standuri expoziționale înseamnă o mulțime de lucruri precum creativitate, tehnici de marketing, cunoștințe în design, design grafic, arhitectură și așa mai departe și cu siguranță doriți ca vizitatorii dumneavoastră să se oprească în fața standului și să-l admire. Este normal.

După o expoziție, vă puteți întreba: „Ce a atras aceste persoane? Poate produsele sau serviciile noastre sau poate le-au plăcut ideile inovatoare de proiectare a standului? ”. De fapt, toate aceste lucruri sunt posibile și au fost admirate de oameni datorită amenajării de succes a standului. Fără un design inovator și eficient, aceste lucruri ar fi fost ușor trecute cu vederea.

 

3 Trucuri pentru amenajări de standuri expoziționale

 

#1 Fiți unici.

De obicei, a fi unic este ceea ce ne dorim cu toții, indiferent dacă vorbim despre persoane fizice sau companii.

Este greu să nu aveți concurenți în aceste zile, dar nu este imposibil să fiți unici în felul dumneavoastră de a exista ca o companie. Compania dumnevoastră are propria personalitate, propriile sale particularități, care de fapt, o fac măreață, deoarece acestea o diferențiază de concurență.

Găsiți cele mai bune părți ale companiei dumneavoastră, mai ales pe cele pe care competiția nu le are și prezentați-le printr-un design special.

Conceptul de amenajări de standuri expoziționale creat pe acest principiu vă va ajuta compania:

– Să-și prezinte individualitatea;

– Să atragă atenția;

– Să facă o primă impresie bună;

– Să creeze cu ușurință o rețea de contacte.

 

#2 Maximizați spațiul de expoziție

Organizatorii expoziției vor comunica dimensiunile standului dumneavoastră și apoi putem realiza împreună amenajarea standurilor expoziționale pentru a beneficia de întregul spațiu. Putem maximiza spațiul atât pe orizontală cât și pe verticală.

Este important să cunoaștem dimensiunile și este unul dintre primii pași înainte de a crea designul. Standul nu trebuie să fie nici prea mic, nici prea mare, ci potrivit.

Asigurați-vă că logo-ul firmei este afișat într-un mod în care acesta să poată fi văzut cu ușurință de vizitatorii expoziției.

 

#3 Fiți interactivi

Nu credeți că o modalitate mai bună de a vă prezenta produsele sau serviciile este să le permiteți vizitatorilor să interacționeze cu ele?

Prezentările interactive utilizate vor oferi vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște mai bine marca prezentată  și în cazul în care personalul este ocupat, vizitatorii nu se vor simți abandonați sau plictisiți.

Nu este necesar să aveți o „armată” de oameni care să discute cu potențialii dumneavoastră clienți la expoziție. Puteți utiliza:

– Un ecran care redă videoclipuri sau imagini cu produsele /serviciile firmei;

– Cască VR;

– Roboți;

– Ecran tactil interactiv unde oamenii pot învăța lucruri noi sau se pot juca jocuri amuzante.

Cu aceste tehnici și cu designul și amenjarea de standuri expoziționale veți reuși să atrageți mai mulți vizitatori care pot deveni viitorii dumneavoastră clienți. Prin transparență și interacțiuni, fiecare brand este mai aproape de clienții săi.

 

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *